50 de idei pe care trebuie sa le cunosti. Filosofie

In cea mai mare parte a istoriei sale, filosofia a fost plina de oameni periculosi, inarmati cu idei periculoase. Din pricina ideilor lor subversive, Descartes, Spinoza, Hume sau Rousseau, ca sa numesc doar cativa, au fost amenintati cu excomunicarea, obligati sa amane publicarea operelor lor, li s-au refuzat cariere academice sau au fost fortati sa plece in exil. Poate cel mai cunoscut episod este acela legat de statul atenian, care a considerat ca influenta lui Socrate era atat de nociva, incat l-a executat.
Filosofia este privita, acum, ca un prototip al disciplinelor academice, iar practicantii ei sunt niste insi bine inchisi in turnurile lor de fildes, departe de problemele vietii reale. Aceasta imagine caricaturala este departe de adevar. Intrebarile filosofilor sunt uneori profunde si alteori dificile, dar mai important este ca, de fapt, conteaza. Stiinta, de exemplu, are capacitatea de a umple magazinele cu lucruri dintre cele mai frumoase, dar, din pacate, nu a furnizat — si nici nu poate furniza — manualul de instructiuni. Pentru a hotari ce este de facut, mai degraba decat ce putem face, avem nevoie sa ne intoarcem spre filosofie. Uneori, filosofii sunt, pur si simplu, coplesiti de incantarea cu care isi asculta propria minte functionand (ceea ce chiar e placut), insa alteori aduc un aport real, in materie de claritate si intelegere, asupra unor chestiuni care ar trebui sa ne intereseze pe toti. Aceste intrebari sunt cele pe care isi propune cartea de fata sa le prezinte si sa le exploreze.
Este un lucru obisnuit pentru autori ca, in prefata, sa vorbeasca mult despre meritele altora cu privire la realizarea cartii lor si sa ia asupra propriei persoane eventualele minusuri. Este obisnuit, dar, cu siguranta, nu este foarte logic, intrucat meritele si responsabilitatea ar trebui sa vina impreuna, mai ales pentru o carte de filosofie. In spiritul lui P.G. Wodehouse, care i-a dedicat o carte fiicei sale, „fara a carei simpatie si fara al carei ajutor netarmuit, as fi terminat totul de doua ori mai repede”, le multumesc si eu, bucuros, celor din jur, pentru ajutorul (partial!) pe care mi l-au dat. Ii multumesc, pentru termenele impuse si pentru majoritatea citatelor, editorului meu, harnic si plin de umor, pe numele lui Keith Mansfield. As vrea sa-i multumesc, de asemenea, editorului meu de la Ouercus, Richard Milbank, pentru increderea nestramutata in mine si pentru tot ajutorul dat. Iar cele mai profunde multumiri merg catre sotia mea, Geraldine, si catre fiicele mele, Sophie si Lydia, fara a caror simpatie…