Cartea aceasta nu vrea sa fie altceva decat o calauza catre adevarul despre noi insine, pe un drum la fel de greu de deslusit ca acela din Calauza lui Tarkovski. Dar nu de negasit. Omul este o fiinta complicata si ambigua, dar nu indescifrabila. Destul de chinuita si de vulnerabila, dar nu damnata. Iar sufletul sau este in stare sa compenseze urateniile si josniciile naturii sale cu neverosimile biruinte si elevatii… PETRU CREtIA
Am citit cateva capitole din Luminile si umbrele sufletului pentru ca imi e din ce in ce mai dor de Petru Cretia. Omul acesta, care era capabil sa coboare in viata cat mai jos,pentru a fi sigur ca nu are sa-i scape nici unul dintre abisurile ei de abjectie, se ridica cu o nemaipomenita usurinta catre tot ce era mai pur. Ai fi zis ca, pentru a ajunge-n varf, avea nevoie sa bata pe treapta cea mai de jos a caderii. Jos- ul il catapulta. De aceea, tot ce era inalt in el era excesiv. Scria sublim dintr-o urgenta a compensarii. Parea ca experimentase toate viciile, pentru a putea vorbi cu competenta de spre virtute. Putea simti orice si putea gandi orice. stia tot, citise tot. GABRIEL LIICEANU
