Ninsoarea electrica
Trec printr-o ninsoare albastra, nehotarata
ca printr-un coridor unde pasari mecanice
plang pe umerii mei cu lacrimi electrice.
Trec si pasarile ma poarta la gatul lor
suspendat intre doua intamplari,
cu inima batand intre doua ecouri
(si prabusit intre doua trupuri, aidoma unui strigat
intre doua guri infometate de mine si asteptandu-ma
si dorindu-ma dintr-odata).
Stiu, stiu ca totul e foarte tarziu,
ca totul se zbate intre doua discuri electrostatice,
dar ce-mi spuneti voi?
imi aratati o alcatuire de roti dintate
si parghii si-mi spuneti:
Iata, acestia sunt parintii tai;
Iata, aceasta este inima ta ia-o si poart-o mai departe
peste cioburile acestei aparente
imi aratati ploaia sapand in calul de bronz si-mi spuneti:
Iata, aceasta este ordinea intai tu, apoi tu,
apoi tu, si tu si tu si tu si tu
Trec si deasupra mea stelele fixe
sustin aerul intre doua batai de aripi egale
lasate pe umerii mei de pasarile transparente ale somnului,
(intre doua ecouri, intre doua batai de aripi egale
vad secundele electrice stralucind,
apoi innegrindu-se,
umflandu-se si asteptandu-ma si dorindu-ma dintr-odata),
in timp ce eu, in fata fulgerelor de magneziu
incerc sa strig,
parand ca exprim ceva, sau numai
cazand mort cu gura deschisa.
