in ultima parte a Jurnalului unei epoci, Denis de Rougemont este un adevarat spectator angajat al conflagratiei mondiale. Mobilizat mai intai in armata elvetiana in timpul asa-numitului razboi ciudat, conspirand impotriva guvernului din tara cantoanelor, el este invitat sa tina conferinte in Statele Unite ale Americii, unde ramane in exil pana la incheierea razboiului. Exilul ii prilejuieste autorului cunoasterea culturii americane si a Americii profunde, un periplu argentinian plin de farmec exotic, precum si intalniri semnificative cu emigratia franceza, din randul careia se detaseaza André Breton, Marcel Duchamp sau Antoine de Saint-Exupéry. Observatiile sale, mereu patrunzatoare, dezvaluie aceeasi constiinta vie, aceeasi verticalitate dovedita cu nenumarate prilejuri si aceeasi dragoste neclintita pentru Europa, pentru proiectul de unificare a ei, caruia i se va dedica in anii postbelici.
Gandirea lui Denis de Rougemont este globala, se regaseste la toate nivelurile, este totala fara a fi totalitara; nu e dogmatica, insa ofera cheile, metodele indispensabile pentru indispensabila gandire personala, fiind capabila sa raspunda problemelor de azi. Filozofia lui Denis de Rougemont ar fi, cu siguranta, in masura sa le dea occidentalilor forta intelectuala prin care sa reziste la santajul dogmelor totalitare. Daca tinerii nostri ganditori, aflati intr-un impas cogitativ, au nevoie de o directie si de un model de gandire teoretica si practica, le pot gasi, spre marele lor folos, la acest autor. (Eugène IONESCO)
