Proza umoristica, minimalista, proza autobiografica, dar, mai ales, proza de buna calitate care te face sa razi, care starneste veselie pe dinauntru, textele lui Adrian Voicu recompun un univers al gingasiei, al naivitatii, al dragostei in final, pe care ar fi indicat sa il redescoperim si in propriile case, biografii, bucatarii cat de curand pentru a trai cu adevarat. Cosmin Perta
Toata lumea care-l cunoaste stie ca are har la povestit si face dintr-o intamplare banala un intreg film de comedie. Cert este ca uneori – dar numai uneori, da? – si eu ma mir de cat de faine ii ies unele retete. – jumatatea mai buna.
Ma, mamica, habar n-aveam ce scriitor-bucatar am crescut! – mama.
Esti bun, ma, bravo! – tata.
Da, face cele mai bune clatite pe care le-am mancat vreodata, dar la sarmale tot nu ma-ntrece! – sora.
Adi Voicu poseda rara capacitate de a combina ce gaseste prin frigider, cu ce mai are prin camara, mai arunca peste doua paie dintr-o matura si te trezesti ca mananci ceva atat de bun, ca nici la mama acasa n-ai gustat! Cat despre povestile lui, ce sa mai zic? – o prietena de nadejde.
Cartea de fata nu s-a nascut ca urmare a lecturarii clasicei Sanda Marin, a inegalabilului Radu Anton Roman ori ca urmare a vizionarii feluritelor emisiuni TV de profil, ci datorita voua, celor care stiti ce-am facut de-a lungul vremii si care m-ati incurajat constant sa-mi adun retetele intr-un volum scris. Adrian Voicu
