in 1935-1936, Denis de Rougemont accepta un post de lector de literatura franceza la Frankfurt, nu in ultimul rand din dorinta de a fi martor al istoriei, in deplina cunostinta de cauza. Jurnalul sau inregistreaza pas cu pas semnele unei istorii care a luat-o razna, de la micile si marile lasitati cotidiene pana la spectacolul infricosator al multimilor halucinate care urla pe stadioane numele lui Hitler.
Iata insa ca se ridica un vuiet ca de maree, de-afara se aud trompete. Reflectoarele se sting in sala, in timp ce pe tavan se aprind sageti luminoase indreptate catre o usa aflata la nivelul primei galerii. O lumina de reflector dezvaluie in prag un barbat scund, imbracat in brun, cu capul gol, cu un zambet extatic. Patruzeci de mii de oameni, patruzeci de mii de brate s-au ridicat ca unul singur. Barbatul inainteaza foarte incet, salutand cu un gest molcom, episcopal, in asurzitoare urlete ritmate: heil! (in scurta vreme nu mai aud decat urletele ragusite ale vecinilor mei pe un fond de furtuna si de rapaieli inabusite.) inainteaza pas cu pas, primeste omagiul, de-a lungul pasarelei ce duce la tribuna. Timp de sase minute, foarte mult. Nimeni nu-si poate da seama ca tin mainile in buzunar: stau toti drepti, nemiscati, si urla in acelasi ritm, cu ochii tinta pe acel punct luminos, acel chip cu zambetul extatic, iar lacrimile curg pe fete, in intuneric. (DENIS DE ROUGEMONT)
