Cu fotografii din arhiva autorului
Eram in ultimul an de facultate, cand m-a chemat la partid Iorgu Stoian, profesor de epigrafie, avand pe atunci si mai stiu eu ce functie in biroul de partid. Mi-a spus ca e cazul sa-mi fac autocritica. Eram foarte slab, aproape nul, la autocritica. Ce noima are sa spui ca nu esti de acord cu tine insuti? Critica si autocritica tineau insa de ritualul de partid si alcatuiau impreuna o strategie bine gandita si eficienta de devalorizare a individului, supus tirului celorlalti si obligat culmea! sa-si dea el insusi lovitura de gratie, dupa modelul proceselor staliniste.
Ce era sa raspund? I-am zis ca, sigur, imi voi face autocritica. si mi-am facut-o in felul meu
spre supararea lui Iorgu Stoian, care a tinut sa-mi spuna ca nu asa ne-a fost vorba. Totusi, in ciuda insuficientelor mele, partidul ma dorea! sedinta organizatiei de partid la care s-a votat primirea mea s-a transformat intr-un exercitiu de acuzatii de o neinchipuita duritate, de parca s-ar fi urmarit nu primirea, ci excluderea, chiar inainte de a fi primit.
Voiam sa am o cariera universitara, care depindea in buna masura de atitudinea mea politica. in realitate, totul avea sa fie infinit mai complicat. Ca sa ma implinesc, trebuia sa cada mai intai comunismul, si asta nu tinea deloc de mine, ci de jocurile imprevizibile ale istoriei. (Lucian Boia)
