La inceputul anilor 50, in cea mai fecunda si mai ludica perioada de creatie, alaturi de piesele care i-au adus celebritatea Cantareata cheala, Lectia, Scaunele , Eugène Ionesco a scris mai multe scenete care reprezinta nu numai laboratorul pieselor clasice, dar si calea directa de exprimare pentru virtuozitatea comicului sau deopotriva insolit si frapant de concret, eliptic si luxuriant. Caracterul lor de farsa-improvizatie da jocului o libertate a experimentului nemaiintalnita parca in piesele de mari dimensiuni ale lui Ionesco.
in 1953, la Théatre de la Huchette, regizorul Jacques Polieri a pus in scena un Spectacol Ionesco pornind de la sase scenete ale lui Ionesco si de la dramatizarea dupa Caldura mare de Caragiale. Trei dintre aceste scurte piese se credea pana de curand ca sunt definitiv pierdute, dar au fost descoperite in arhiva regizorului. E vorba de Guturaiul oniric, ii cunoasteti? si Nepoata-sotie (varianta originala).
Pentru a intregi imaginea asupra teatrului scurt al lui Eugène Ionesco, in afara de scenetele scrise la inceputul anilor 50, volumul de fata cuprinde si doua piese scrise mai tarziu (Scena in patru si Lacuna).
