Paul Cernat: Optzecista prin varsta si background, prozatoarea Doina Popescu are o inteligenta vie, mobila, robustete dezinvolta a naratiei si, fapt deloc la indemana oricui, o buna priza la umanitatea personajelor. Scrise alert, americaneste, cu prospetime stilistica si o predilectie speciala pentru relatarea la prezent proiectata in trecut, cele opt povestiri din Vipia amiezii surprind, in registre diferite, scene de viata cotidiana cu miez atroce. Dincolo de cotidianul consumerist al scenelor de cuplu sau al feliilor de actualitate sociala, textele developeaza, prin filtre livresti sau existentiale abil montate, imagini ale degradarii biologice, secrete inavuabile, derive fara iesire ale unor personaje in conflict cu lumea. Amestecul de vitalitate si morbid e continut, de altfel, chiar in titlu. Cel putin trei naratiuni sunt antologice: «Bimbusca» (despre marirea si decaderea postdecembrista a unei spalatorese care, in anii 80, tinea singura in frau infernul unei gradinite de copii cu dizabilitati), «Reka, un frison galactic de demult» (istoria cu substrat psihanalitic a unei relatii tulburi din studentie, dintre naratoare si o stranie, devianta colega de camin unguroaica) si piesa-titlu (o devastatoare diagrama clinica in care cancerul galopant, brusc descoperit, al unui sexagenar ii destabilizeaza viata sotiei, proiectand-o din realitatea medicala intr-o irealitate hipnotica). Usoara tendinta demonstrativa, prezenta mai ales in dialogul dramatic mama-fiica din «Un pian pentru concert» si in ekfrastic-melodramatica «Tabloul», e compensata de vitalitatea povestirii, de pregnanta personajelor si acuitatea observatiei realiste. O carte de proza matura, la temperaturi interioare inalte.
