Pavaza a conservatorismului si a partidului generat de acest curent, Filipescu vedea aceasta constructie ca pe un «complex de elemente» care cuprindea pe langa o doctrina si «niste traditii si niste norme de purtare». Pentru ca aceasta doctrina sa-si manifeste eficienta trebuia ca propaganda de partid sa nu fie o agitatie fara noima, care sa fie lovita de sterilitate… De aceea, el vedea calitatea de conservator ca pe o credinta, «pe cand pentru altii era un rol de jucat». Mai mult, in numele respectului pe care il datora acestei calitati, Filipescu propovaduia in randurile membrilor Partidului Conservator demnitatea de partid, preferand sa indure «in tacere criticile», decat sa coboare lupta de idei intr-o confruntare «cu acei barfitori la cestiuni personale». Adept al ideii de moralitate in politica, dezaproba capatuiala pe seama statului, alaturandu-i-se, in acest sens, batranului sef al partidului, Lascar Catargiu, care nu pregetase in 1888, pe cand era presedinte al Adunarii Deputatilor, sa propuna o lege care limita cumulul de functii, o practica obisnuita in timpul guvernarii Bratianu.
