Cu sigurantã cã la targurile de carte ati intalnit o doamnã cu un cosulet din bambus pe care scrie intelepciune gratis. Vã imbie sã trageti un proverbm o cugetare din cosulet. Luati, cititi, zambiti si uite-asa incepe un dialog pe seama cugetarii respective. Ei, bine, in aceasta carte va veti reintlni cu voi insivã, caci aici sunt reactiile voastre, cuvintele voastre fata-n fata cu intelepciunea.
O carte despre educatie, societate, mentalitãti, prejudecãti, relatiile prtinti-copii, parinti-scoala. O carte scrisã de voi, toti (aproape toti) cei ce ati trecut prin fata standului editurii Cununi de stele. O carte scrisã cu umor, ironie, dinamicã si optimistã.
Fragment:
Unii vor exclama, vãzand titlul – Catã ingamfare! Cei ce nu mã cunosc. Altii vor spune – Vrabia mãlai viseazã! Cei ce mã cunosc. Adevãrul nu e nici mãcar pe la mijloc. Adevãrul e cã, vorba ceea, mai e mult panã departe. Adicã intelepciunea stã departe de mine precum Polul Nord de Polul Sud. Sau ca Soarele de Lunã. Sau’ Hai cã ati prins ideea.
Si atunci? De unde titlul? Cum de-am ajuns eu inteleaptã?
Pãi, sã vã povestesc, desi multi stiu deja povestea. Dar poate-or mai fi si unii care n-or cunoaste-o. Oricum, mie imi place s-o spun.
Spãlam vasele cand mi-a venit ideea. O sã ziceti acum: dupã ce cã nu e inteleaptã nici mãcar o idee originalã n-a putut avea! Da, asa e, Agathei Christie ii veneau cele mai bune idei de roman in timp ce spãla vasele. Fiindcã ura atat de mult operatiunea, incat ii venea sã omoare pe cineva. Si atunci chiar o fãcea, in scris. Eu, nu cã as fi mai pasnicã, dar neavand calibrul scriitoarei britanice, m-as pomeni la inchisoare pentru crimã realã. Eu nu vreau sã spun cã mi-a venit ideea scrierii acestei cãrti cand spãlam vase ci vreau sã spun cã mi-a venit ideea de a oferi proverbe exact in timp ce spãlam vase, actiune pe care o ura nu numai Agatha Christie ci, indrãznesc sã afirm sus si tare, o urãste toatã lumea. Altfel de ce s-ar mai fi inventat masina de spãlat vase dacã ar fi o activitate care sã te delecteze? Dar acesta e un alt subiect, revin la al meu: asadar, cum vã spuneam, spãlam niste vase – a se intelege un teanc mare de vase. Si aveam, cred, asa o fatã lungã, lungã, tristã, cã dintr-odatã mi-au apãrut in minte figurile celor ce treceau prin fata standului editurii mele, Cununi de stele. Cred cã aveam exact fata lor – lungã, tristã, cum ziceam. Eram neputincioasã, nu aveam cum sã-i ajut, ne despãrtea o masã plinã de cãrti la care ei uneori nici nu aruncau o privire, darãmite sã se mai si opreascã. Si atunci, cu fata aia mea lungã, m-am gandit ce as putea face eu ca oamenii sã se inveseleascã un pic, asa, pur si simplu. Sã nu-i mai vãd tristi in fata standului meu, de parcã ar spãla vase.
Asa s-a nãscut ideea cosuletului cu proverbe. Un cosulet din bambus, apartinandu-i lui Didi – Didi insemnand sorã mai mare in bengali, apelativ cu care ne adresam profesoarei noastre Amita Bhose. Un cosulet pe care sã-l umplu cu proverbe si sã le ofer trecãtorilor. Sã le citeascã si sã se insenineze. Pur si simplu.
Zis si fãcut.
