Dupa ce am citit Universul Mama de Vasile George Dancu, am ramas cu senzatia coplesitoare ca am asistat la un recviem cantat de un cor de copii.
Ion Muresan
Fata in fata cu cele mai coplesitoare si mai pandite de stereotipii teme ale poeziei dintotdeauna Mama si Iubirea ei esentiala, Viata, Timpul, Moartea , Vasile George Dancu alege formula incapatoare a scrisorii tarzii catre cea disparuta. Efectul e radiant. Epistolarul functioneaza perfect, caci intervine firesc amintirea, iar vocea Mamei e incorporata textului memorativ. «Vina supravietuitorului» poate fi ruminata oarecum la adapost despartirea se amana cata vreme dialogul, iata, continua. Sub alchimia versului nostalgic se ivesc valorari arhetipale. Copilaria e recuperata acum, vers cu vers, ca scena pe care Mama evolueaza cu naturalete si face, in acelasi timp, Istorie. Locuirea fericita isi delimiteaza retrospectiv hotarele si pregateste situarea intr-o perspectiva mai larga a satului, a lumii. Fiecare poem asuma statura reconstituita a Mamei si o preface in chiar temelie interioara pentru pasul urmator. Cele douazeci de epistole imbraca franturi autobiografice, confesiuni discrete, pe ton de meditatie elegiaca, exercitii de luciditate, autoscopice, accentuand unicitatea unui sentiment pana la a-l livra, expresiv, general-umanului.
Irina Petras
