Pacostea civilizatiei occidentale si-ar putea trage originea si dintr-o nefericita evolutie a modelului sau filosofic modern. Respectiv din prestigiul teologic acordat subiectului (Ego sub diversele lui ipostaze), precum si din eticizarea superficiala a filosofiei practice. Inteleg prin asta abandonarea idealului antic al intelepciunii practicat peste 1000 de ani, de la Solon la Plotin si al celui medieval al sfinteniei, in castigul mult prea superficialului arbitru moral intre bine si rau. Constiinta morala n-are nicio consistenta si nici efectele scontate de vreme ce ravna spre intelepciune, iluminare si sfintenie au disparut. Alegerea etica, pusa in mainile unor ignoranti, capriciosi, superficiali sau frivoli nu poate da rezultate multumitoare nici in plan personal si nici social. Cum face autorul sa depaseasca dezabuzarea, suprasaturatia, oboseala care nu-l ocolesc niciodata pe cititorul de veghe in lanul de carti? Tocmai prin vizarea acestei pierdute intelepciuni, de dincolo sau dincoace de raceala (simplismul?) cogito-ului rational. El cauta in texte ceva fundamental antropologic, adica dimensiuni ale umanului, castigate prin exprimare. De aici prospetimea, curiozitatea nedisimulata cu care isi transcrie experientele de lectura. Caci nu de judecati de valoare e vorba in primul rand (desi ele nu lipsesc, si nu sunt deloc complezente, indiferent de numele celui analizat), ci de judecati de existenta, de observarea chipurilor infinite ale meseriei de a trai, pentru a reproduce titlul unui autor iubit de Vianu Muresan, Cesare Pavese. (Christian Craciun)
