«Norocul ne calauzeste pasii mai bine decit ne-am putea noi dori, caci ai in fata, prietene Sancho Panza, o priveliste care ne descopera treizeci si mai bine de uriasi, nemasurat de mari, cu care am de gind sa ma lupt si sa le fac la toti de petrecanie, si ce-om lua de la ei drept prada sa ne fie cheag imbogatirii; ca-i batalie dreapta, si inseamna sa-l slujesti pe Dumnezeu daca stingi saminta lor afurisita de pe fata pamintului.» «Ce uriasi?» zise Sancho Panza. «Acestia pe care-i vezi», raspunse stapinul sau, «acestia cu brate cit toate zilele, ca sint unii la care masoara cit doua leghe». «Ia seama, Luminatia Ta», i-o intoarse Sancho Panza, «ca astia care se vad aicea nu-s uriasi, ci mori de vint, iar ceea ce iei dumneata drept brate sint aripile, care, invirtite de vint, misca pietrele morii». «Se vede cit de colo», raspunse don Quijote, «ca nu prea esti citit cind e vorba de aventuri cavaleresti; sint uriasi, si daca ti-e frica de ei, sterge-o de-aici si pune-te pe rugaciuni, cit timp m-oi inclesta eu cu ei in lupta crincena si defel dreapta». (Miguel de Cervantes)
