Cronicile vulpii este, in acelasi timp, o calatorie in timp in anii ’90 si o marturie a unui prezent continuu, cel al adolescentei. Paul Slayer Grigoriu ne ia cu el in tumultul anilor in care Romania si o generatie noua descopereau libertatea, intr-o calatorie presarata cu indoieli si excese adolescentine, lecturi, nenumarate incursiuni in lumea rock-ului, toate in cadrul definit de ideea de liceu, in general si de Liceul German, in special. Cartea se citeste usor datorita alternantei dintre pasajele descriptive si dialogurile vii.
Cronicile vulpii este si nu este o autobiografie. il gasim peste tot pe autor, insa personajul principal este fara indoiala gasca, denumire generica data grupului de prieteni care s-a format in acea vreme si care, conform celor scrise aici, a dainuit peste ani. in acest sens, intamplarile descrise capata forma unui Bildungsroman, insa, in primul si in primul rand, Cronicile vulpii vorbeste despre nasterea unei prietenii. in peisaj intalnim fie si cu aparitii episodice personalitati ale vremii, incepand chiar cu tatal autorului, muzicieni rock, de la Dan Iliescu de la Timpuri Noi, pana la membrii grupului britanic Anathema, dar si figuri de profesori mai putin celebri, dar care au jucat un rol esential in formarea unei generatii.
