Literatura, spunea Ingarden, reconstituie o cvasi-lume. Este cu deosebire adevarat in cazul lui Proust, a carui Cautare dezvaluie un univers complex, total si inchis asupra lui insusi. Proust muzician e cu adevarat un eseu de semiologie, pe doua niveluri. Mai intii, in raport cu obiectul : analizind progresia relatiei lui Proust cu muzica de-a lungul Cautarii, s-a incercat sa se desprinda conceptia proustiana a muzicii ca fapt semiologic. Mai apoi, la nivelul metodei. E o mezza voce la sfirsitul studiului : inventarul empiric a ceea ce ne spune Proust despre muzica constituie intr-adevar o analiza a nivelului neutru, in sensul modelului tripartit al lui Jean Molino.
