In Romania anului 1989, viata de zi cu zi inseamna mai ales frica, lipsuri, uniformizare, compromisuri, umilinte. Raul si uritul sint dominantele epocii de aur, dar nu totul este rau si urit. Chiar si in armata regimului, loc al absurdului si abrutizarii, pentru ca exista tineri, exista si visuri, dorinta de a trai altfel. Revolutia va insemna o revarsare a acestui suvoi al vietii ascunse, cu toate bunele si relele pe care le antreneaza. Pe fundalul acestei perioade de framintari, protagonistul romanului se intoarce cu gindul la anii tineretii razvratite, rememorind pentru a intelege…
Chiar si dupa 25 de ani, e greu sa bagi mina in foc, fara manusa literaturii, ca sa scormonesti in miezul unei virste biologice si al uneia istorice ambele mocnindu-si inca umbrele si stralucirile in memorie. 1989 18 ani, acestea sint coordonatele care-i garanteaza protagonistului acestui «roman autobiografic» o maturizare aventuroasa, nu lipsita de pericole, unele venind din frivolitate si nesabuinta, altele, din jocuri ale hazardului sau din miscarea profunda a timpului.
Poate ca, pina la urma, literatura cu minciunile ei adevarate si macar un pic necesare ne ajuta sa ne despartim zimbind de trecut. Eu, autorul, am convingerea ca asta ar trebui sa faca. (Adrian Buz)
