Romanul nu se poate compara cu epopeea sau cu monumentele genului dramatic. Dar e tot ce putem face mai bun acum. Este un fel de sopron modern, o casuta in care spiritul se adaposteste. Un roman se echilibreaza intre cateva impresii adevarate si o multitudine de impresii false, care formeaza mare parte din ceea ce numim viata. Ne spune ca pentru fiecare fiinta umana exista nenumarate existente, ca existenta unica este in parte o iluzie, ca multele existente inseamna ceva, tind catre ceva, intregesc ceva; ne promite inteles, armonie si chiar justitie.
Saul Bellow, la decernarea Premiului Nobel, 1976
Multi intelectuali newyorkezi spuneau – adesea cu un amestec de invidie si visare – ca Bellow a scris romanele pe care ei le-ar fi scris daca ar fi fost destul de inteligenti, daca ar fi dispus de fraze mai bune si ar fi stiut destule despre lume. Cei dintre noi mai putin inclinati spre visare sau invidie simteau ca Bellow scrisese cartile mari si necesare americanilor generatiei sale si alei noastre si ca era un privilegiu sa fim reprezentati de el.
