Volumul Carabusul de aur si alte povestiri aduce la un loc citeva dintre capodoperele narative ale lui Edgar Allan Poe. Fie ca eroul este framintat de o enigma a carei rezolvare va elucida misterul unei crime (Misterul lui Marie Roget), fie ca protagonistul e tinut cu sufletul la gura, pus sa rezolve mesaje incifrate si incilceli entomologice ca sa afle taina unei comori (Carabusul de aur), povestirile scriitorului american au de fapt in comun atentia pe care o acorda cititorului. Precum in Zona crepusculara, cititorul este cel care infrunta pericole, care isi creeaza propriile iesiri din situatii imposibile si care, pina la urma, are iluzia descoperirii tainei.
Adevaratul inteles al nuvelelor lui Poe consta nu in ceea ce isi propun sa relateze. Multe dintre ele sint in mod declarativ vise; si, ca in cazul viselor, desi par absurde, efectul lor asupra emotiilor noastre este unul cit se poate de serios. Chiar si cele care pretind ca se inscriu in logica si precizia unor povestiri reale sint tot vise. Pogorirea in maelstrom este o metafora a ororii in fata virtejului moral de care, din cite stim din povestirile sale mai explicite, Poe avea, nu fara oarecare temei, o oarecare spaima reala ca va fi inghitit. Nimeni n-a inteles mai bine ca Poe ca, atit in fictiune, cit si in poezie, conteaza nu ceea ce spui, ci ceea ce-l faci pe cititor sa simta. Nimeni n-a inteles mai bine ca Poe ca ppina si cel mai profund adevar psihologic poate fi redat prin fantastic. (Edmund Wilson)
