in 1913, anul aparitiei Alcoolurilor, Apollinaire nu era tocmai o celebritate a vietii literare pariziene, dar nici un necunoscut. Publicase pana atunci Vrajitorul care putrezeste si Bestiarul, volumul de povestiri Ereziarhul & Co, precum si cele doua romane erotice care au aparut anonim: Cele unsprezece mii de fecioare sau Iubirile unui Hospodar si Ispravile unui tanar Don Juan. Scrisese vreo 250 de poeme, risipite, in buna masura, prin revistele epocii. Pe coperta volumului tiparit la Mercure de France se poate citi ca acesta cuprinde poeme elaborate intre 1898 si 1913. Dovedind o extraordinara autoexigenta, Apollinaire isi amana insa tiparirea volumului cu adevarat reprezentativ pana la varsta christica de 33 de ani, iar Alcools nu este nici pe departe cartea unui ucenic intr-ale poeziei, ci cartea unui maestru, construita cu aceeasi rigoare cu care edificase cu cateva decenii in urma Charles Baudelaire Florile raului. (Octavian Soviany)
Brandusele
Pasunea daca-i toamna se umple de venin
Iar vacile pascand-o
Se otravesc putin
Brandusele culoare de liliac si cearcan
Care-nfloresc acolo ca ochii tai sunt parca
Albastri ca un cearcan ca toamna ce-albastreste
Iar viata-mi pentru ochii-ti incet se otraveste
Copiii de la scoala cu mare larma ies
Ei canta din harmonici si dau pe campuri ghes
Sa stranga-n cos branduse ce-a mame-ar semana
si-s colorate-n vanat la fel ca pleoapa ta
Care se zbate-amarnic in vant fiindca e toamna
C-un cantec lin ciurdarul cireada o indeamna
Iar vacile dau muget si lasa parasita
Pasunea unde toamna-i malefic inflorita
