in Trecut si viitor, Istrati – a carui identitate profunda este, ne sugereaza la fiecare pas, aceea de scriitor, a unui scriitor care se inventeaza, odata cu personajele sale, pe sine – se autoportretizeaza prezentandu-si, de fapt, opera: pe aceea pe care a scris-o deja si pe aceea pe care ar vrea sa o scrie, face un bilant provizoriu si schiteaza planuri de viitor. si-a propus, intre altele, sa aprofundeze problema sociala, preocupat de felul cum sentimentele personagiilor se impiedica de organizatia economica de azi si se razvratesc. O serie intreaga de nedreptatiti si de oprimati sunt invocati ca tovarasi in lupta cu o lume manata de egoism si minata de ignoranta: de la propria-i mama, spalatoreasa care a spalat murdaria altora timp de patruzeci de ani, cu speranta sa ma vada «om cu capatai» pana la faptura invesmantata de revolta sincera a lui stefan Gheorghiu sau pana la Mihail Kazanski, Samoila Petrov si alti eroi rasarind din negura unor vremuri neuitate si intruchipandu-se in personagii de roman trait, plus o intreaga legiune straina de oameni fara capatai si fara nume. Viitorul si trecutul sunt, insa, a filei doua fete, astfel ca, dupa ce si-a trecut in revista, ca pe o divizie de lupta, personajele, tot atatea chipuri (…) din viata mea de ieri, autorul avertizeaza: Tot ele imi vor umple si literatura pe care voi scri-o, tot cu ele voi trai si de azi inainte.
