Paul Johnson isi evoca nostalgic copilaria petrecuta in regiunea Potteries (West Midlands, Anglia), in perioada premergatoare celui de-al Doilea Razboi Mondial. Peisajul acum disparut turnurile de extractie ale minelor de carbuni si fabricile de ceramic are o frumusete stranie, romantica, iar viata de familie este idilica si libera. O oaza de caldura si umanitate, recuperata din trecut cu afectiune si talent.
O povestire fermecatoare, melancolica, eleganta… Johnson scrie cu uimire si veneratie de copil… Totul este minutios observat, pe fundalul unui peisaj industrial despre care Johnson tatal ii spune fiului Paul ca este ca «o femeie urata, inzestrata cu un fel straniu de frumusete. Francezii au o vorba pentru asta, ca pentru majoritatea lucrurilor legate de arta jolie laide»… Cu greu s-ar putea imagina o evocare mai frumoasa a unei lumi disparute: Anglia industriala a anilor ’30. (The Independent)
Lumea pe care am pierdut-o era bine asezata in matca. Johnson ne ofera un tablou viu al Angliei provinciale, intr-o vreme cand fiecare regiune avea specificul ei… Fiecare pagina a cartii e o bucurie: portrete intense ale unei diversitati de barbati, femei si copii; descrierea sugestiva a unor peisaje; nostalgia timpului si locului. (Daily Telegraph)
