Mircea Eliade constata, pe la inceputul anilor 70, cred, existenta a doua tipuri bine definite de exilati. Primul era reprezentat de catre emigrantii romani din anii 1940-1950, care se refugiasera in Occident, cu precadere in Franta, Spania, Statele Unite, alungati de teroarea stalinista din Romania, cu doua scopuri precise: 1) sa informeze corect si constant Occidentul cu privire la situatia din Est, denuntand crimele, incarcerarile, suferintele indurate de cei de acasa si 2) sa conserve la nivel maxim de competenta traditia culturala, politica si nu in ultimul rand spirituala a poporului roman. Peste acest val omogen si solidar se va suprapune, la inceputul anilor 1970, cand regimul Ceausescu incepe sa-si arate incetul cu incetul adevarata fata, un al doilea val, alcatuit in principal din tineri dornici sa traiasca à la manière occidentale.
