in volumasul cu care debuteaza, intitulat jucaus & autopersiflant Sfidarea stafidelor, Onisimus Lang vine cu o incredere in posibilitatile cuvantului scris si rostit pe care majoritatea poetilor au cam pierdut-o in ultimele decenii sau pe care, in orice caz, se codesc in general sa o arate, mai preocupati de ocolisuri care sa nu le dea de gol vulnerabilitatile & metehnele, de strategii textuale savante sau de grija de a nu parea din cale afara de poetici. si tocmai in incercarea de a nu parea pretentiosi, de a fi aseptici si controlati, efectul la un public mai larg decat cel obisnuit cu poezia contemporana este contrar, lasand impresia acelor musafiri care tin cu tot dinadinsul sa se descalte la intrare desi gazda insista sa nu o faca. Sunt o multime de efecte simple, de «dispozitive» poetice traditionale, precum rima, asonanta, aliteratia, repetitia sau hiperbola, pe care le folosesc in discursul lor, cu priza mult mai mare la publicul contemporan, raperii sau artistii care fac spoken-word si slam, iar faptul ca Onisimus Lang vine din aceasta zona, si ca este inainte de toate un performer captivant al propriilor texte, se vede din plin in prima sa carte. A fi liric, sentimental, exacerbat sau, dimpotriva, elementar si accesibil, nu il jeneaza defel. si, fiindca imi plac poetii care nu se inscriu in mode si fac lucrurile in felul lor si numai al lor, mizez pe naturaletea netrucata a lui Onisimus Lang.
Claudiu Komartin
