Ion Vinea (1895-1964) a facut parte din lumea occidentala spre care a incercat mereu sa orienteze, nu fara eforturi si exasperare, civilizatia si arta din Romania. in a doua jumatate a anilor ’20 si in deceniul urmator, a calatorit mult in Occident si in special la Paris, unde a frecventat prieteni romani precum Tristan Tzara si Constantin Brancusi si a legat prietenii literare (printre altii, cu Scott Fitzgerald si Aldo Palazzeschi). Pe atunci, Vinea ar fi putut subscrie, probabil, la afirmatia lui Constantin Brancusi: in arta nu exista straini. A ajuns, insa, sa traiasca, dupa al Doilea Razboi Mondial, intr-o lume totalitara, in care se considera ca in arta nu exista decat straini si, mai rau, dusmani ideologici. Internationalei artistice pe care o vedea realizata si despre care scria entuziast in 1922 i-a luat locul o asa-zisa internationala politica, in fapt, un lagar, in care literatura era supusa prescriptiilor propagandistice.
Prin biografie si prin creatie, scriitorul furnizeaza toate motivele pentru o noua relectura, care sa fie cel putin aceasta este intentia paginilor de fata nu numai o restituire, ci si o reactualizare literara. in cea mai mare parte a lor, biografia si opera lui Ion Vinea vorbesc limbajul si traiesc obsesiile cititorului de astazi. (Sanda Cordos)
