Eu, autorul ofera imaginea unui proiect de cercetare de o reala temeritate in campul teoriei literare romanesti, dar si a comparatisticii.(…) Ceea ce mi se pare intru totul remarcabil este nu doar repertorierea, descrierea si interpretarea momentelor exemplare ale traseului temei autoportretistice in istoria artei, respectiv a literaturii, ci si modul constant in care autoarea relationeaza cele doua campuri, precum si plasarea acestora intr-un amplu context cultural , social, ideologic, politic, religios. Astfel, elementele de continuitate, dar mai ales de discontinuitate creator-inovativa intre Antichitatea occidentala, etapele Evului Mediu si Renastere devin relevante atat in pictura, cat si in literatura.
