Caci intristarea cea dupa Dumnezeu aduce pocainta, fara parere de rau (II Corinteni 7, 10).
Deci, fie ca v-ati indurerat pentru pacatele voastre, fie pentru pacate straine, sunteti vrednici sa primiti nenumarate laude.
Pentru ca, atunci cand cineva se indurereaza pentru pacatele straine, arata inima apostolica si-l urmeaza pe cel sfant care spunea: Cine este slab, si eu sa nu fiu slab? Cine se sminteste si eu sa nu ard? (II Corinteni 11,29).
Dar cand se indurereaza pentru pacatele sale, a stins pedeapsa pentru indrazneala ca le-a facut si prin tristetea aceasta s-a facut pe sine mai sigur pentru cele viitoare.
De aceea si eu, vazand ca sunt smeriti si suspinati si ca va loviti fetele, m-am bucurat intelegant rodul din tristetea aceasca.
Sa nu ne suparam pentru relele de aici, fiindca daca avem pacate, sunt sterse si mistuite usor prin suferinta.
Iarasi, daca avem virtute, devenim stralucitori si virtuosi prin ea.
Deoarece, daca priveghezi mereu si esti chibzuit, vei fi mai inalt decat orice ranire. Fiindca nu firea ispitelor este cauza caderilor morale, cin nepasarea celor care sunt ispititi. Astfel, daca vrei sa traiesti in tihna si multumire, sa nu te ingrijesti sa gasesti multumire si tihna, ci sa ai un suflet plin de rabdare si sa arati tarie.
Deoarece, daca nu esti asa, nu doar ca te va mustra ispita, ci si tihna te va pierde mai mult.
