Poet adevarat (in sensul plin al cuvantului), Vlad Sibechi si-a amanat ani de zile debutul. Astazi iese, iata, in piata publica (a literaturii, fireste) cu un volum puternic, ale carui grupaje, oricat de diferite ca problematica, sunt unite de aerul tare al imaginilor, campuri metaforice pregnante. Cu radacinile in stranietatea suprarealistilor trecut prin Virgil Mazilescu si prin optzecistii substantiali, Vlad Sibechi pare sa-si externalizeze trairile (ale istoriei mici, concrete, realiste) in scenarii fantasmatice si, cu toata agresiunea implicata, luminoase. Abia astfel atrocele devine tolerabil. E modul lui de a se salva, pe pagina si in viata. Pe cat de multa stiinta poetica, vizibila mai ales in taietura precisa a versului, pe-atat de multa existenta in poezia aceasta: un echilibru care face ca efectele sa aiba o luminozitate ce se traduce in emotie, a se citi frumusete. Strania frumusete in care durerea devine contemplatie pura. Mircea A. Diaconu
Spre deosebire de atatia tineri care au parte de inselatoare confirmari in premii la concursuri pentru poeti nedebutati, Vlad Sibechi nu s-a grabit, iar asta a fost in favoarea scrisului sau: Meditatiile batranului despre libertate e exact ce trebuie sa fie un debut la treizeci si ceva de ani. Depasind influentele initiale venite dinspre suprarealism, trecut pe la scoala fastuosilor Dimov, Ursachi si Muresan, Vlad a asimilat si personalizat aceste experiente intr-o formula care nu are nicio legatura cu scriitura minimala, postumanismele si mataielile aseptice la moda in vara asta. Cu sinceritatea pusa pe lama cutitului se scrie poezia unuia care a trecut prin toate crizele de crestere, iar acum, la capatul acestui periplu prin propriile varste, dar si prin varstele poeziei romanesti din ultima jumatate de secol, are de rezolvat oboseala inevitabila de a mai spune ceva. Claudiu Komartin
