Maramuresul respira prin totii porii poeziei sale, rasarind ca iarba dintre dalele alcatuirilor lirice, oricat de savante, oglindindu-si limpezimile pana si in lacrima sfinxului. Oriunde si-ar purta
pasii, poetul nu poate iesi din salasul lui, nu poate fi decat ecoul unui Desesti a carui iesire e insasi poetica lui: pietroasa, precum Gutaiul, descantata si alintata ca apele Marei. Stihul lui e o poarta maramureseana inflorita, de-al carui prag te impiedici ca sa te uiti doar la muzeul vantului, ci si la tarana din care ne tragem puterea. (Horia Badescu, extras din prefata)..
