Romanul Trei ceasuri in iad reprezinta o indrazneata si inspirata parabola a fenomenului totalitar; dar acestei elogioase aprecieri trebuie sa i se adauge, de indata aratarea importantei planului pe care se joaca, in aceasta carte, drama puterii discretionare. Pentru ca, inainte de a fi o carte despre dictatura, acest roman ni se pare a fi una despre constiinta si valorile ei. Omul, in esentialitatea sa de suflet si constiinta, evaluat in pretul sau de pasiuni, sentimente, afecte, aspiratii si, impreuna cu toate si deasupra tuturor, de iubire, este miza lui centrala, cota finala pentru care se incinge batalia fortelor lui interne.
Am spune numai jumatate de adevar, despre aceasta carte, daca ne-am limita numai la bogata ei incarcatura ideatica si problematica; ganditor profund si vizionar inspirat in orizontul determinantelor de acest fel, autorul ei probeaza din plin si inzestrarea de a le deosebi si chiar de a le contura el insusi formele si figurile prin care sunt chemate sa populeze universul imaginar. Harul lui de romancier-demiurg se probeaza in arhitectura imaginativ vizibila a romanului, in care drama agresiunii impotriva constiintei de sine este intruchipata intr-un sugestiv si pasionant joc de masti; roman de probleme si idei, Trei ceasuri in iad nu se consuma exclusiv la nivelul dezbaterii teoretice, desi, adesea, ciocnirea punctelor de vedere incalzeste pagina pana la incandescenta. O trama narativa sigura, bine intemeiata in simplitatea ei, desprinsa, desigur, din simplitatea de granit a marilor texte traditionale, dar si in iscusita intriga de natura cvasi-politista, care captiveaza atentia si o face prizoniera lecturii pana in finalul care se asaza pe mai multe trepte de imprevizibilitate, imbogatesc si probeaza acest har; incat a numi romanul Parintelui Antonie unul din puternicele romane ale literaturii romane nu este decat a-i recunoaste dreapta masura.
