O intreaga panoplie de personaje, unele recognoscibile, altele inventate, prinse toate intr-o exemplara, sarcastica viziune auctoriala – aceasta este prima impresie dupa lectura unui sui-generis Jurnal fantasmatic al prozatorului Tudor Cretu. Mai mult decat atat, pe parcursul a doi ani (2010-2012) se contureaza imaginea unei lumi in disolutie, intr-un etern amurg, iar daca ne imaginam Romania ca pe o catedrala (nu neaparat a Mantuirii Neamului…), fiecare secventa a cartii este precum un vitraliu prin care patrunde, luminand-o stins, o lumina obosita.
