Cand in 1943 am scris sun, aparut cu mari dificultati in acelasi an, razboiul starnit de Hitler si Mussolini, cei doi dictatori imperialisti, era in toi, iar liniile miscatoare ale reflectoarelor si ciorchinii de lumina de o sinistra frumusete ai proiectoarelor caligrafiati aproape in fiece seara cerul. Traiam intr-o invrajbire pusa la cale de ei si, in loc sa ne bucuram de zveltetea schelelor, plangeam printre ruine. Atunci am meditat pe marginea multor carti vechi vorbind despre calauzitorii de popoare.
Din toate aceste carti vedeam ca lipseste poporul si ca dictatorul sedea ascuns in castelul lui, privind cu ura si banuiala pe oameni. imi ziceam, in vreme ce priveam intretaierea pe cer a darelor de lumina ale reflectoarelor, ca un calauzitor de noroade ar trebui sa-si propuna drept scop fericirea pasnica a celor multi si ca mijlocul capital de a infaptui acest lucru este conlucrarea cu poporul insusi.
Aceasta idee mi-a fost dezvaluita de prietenii mei progresisti in vreme ce eu citeam cartile clasice ale Chinei. Astfel s-a inchegat in mintea mea figura lui sun.
George Calinescu
