Cuvantul materie e deseori folosit in poemele lui Ion Mircea, dar deloc surprinzator pentru familiarii poeziei sale ca entitate abstracta, ca o solutie de a indeparta de la sine, de a se scutura, in fapt, de povara materialitatii. Poezia lui ilustreaza in mod aproape exemplar ceea ce misticii au numit fuga din carne. Poemele lui inainteaza in plina, in pura i-materialitate. Nu e vorba, insa, in contextul operei sale de asceza, de sfasiere, de suferinta. Atmosfera ramane in genere senina, calma, mai degraba jubilatorie decat tragica. Dar poemele sale parcurg un lung si mereu reiterat exod in afara materiei. Aceasta de-materializare tenace este insa realizata cu mijloacele modernismului tarziu si, mai nou, chiar ale postmodernismului. Iar aici el se inscrie intr-un contratimp energic cu tendinta dominanta astazi care consta in gestul contrar, acela de descoperire si afirmare, uneori ostentativa, a visceralitatii.
Mircea MARTIN
