Alaturi de DOCUFICTIUNI I, II, III si prezentul volum, IV, confirma teza ca hermeneutica este prezenta sub cele trei mari acceptiuni posibile:
Arta de a interpreta textele;
Reflectie metodologica asupra pretentiei de adevar si asupra statutului stiintific al literaturii/ al stiintelor umaniste;
Filosofie universala a interpretarii ce urmeaza gandul, aparent paradoxal, nietzschean: Nu exista fapte, doar interpretari.
Cititorul atent la alchimia scriiturii critice va observa prin fereastra poetico-filosofica a propozitiei totul este interpretare, trecerea fatala, de la o hermeneutica a Textelor, in care interpretarile urmaresc cu precadere, scopuri esentialmente normative, canonice, didactice, la o hermeneutica a existentei. Heideggerian exprimandu-ne, hermeneutica are initial de-a face cu Existenta insasi si apoi cu polivalenta textelor literare, sacre, juridice etc..
Ideea fundamentala este ca intelegerea si interpretarea Operelor nu sunt doar niste metode/viziuni interdisciplinare si (trans)disciplinare, pe care le intalnim in stiintele umaniste sau in cele conexe, ci mai curand, sunt niste procese fundamentale, pe care le regasim in nucleul astfel, interpretarea Textelor ii apare cititorului, nu doar ca o fictiune a fictiunii, ci, din ce in ce mai mult, ca o caracteristica esentiala a prezentei noastre in lume. Hermeneutica proteismului existentei, acesta ar fi scopul ultim si sublim al Docufictiunilor… Citind veti ajunge la o concluzie nietzscheano-heideggeriana: Nu exista carti/ fapte, ci interpretari ale existentei. Noroc ca Lumea este incognoscibila si misterioasa! – Petre Isachi
