Pocutia, teritoriul situat la nord de teritoriul Moldovei medievale, disputat intre regii Poloniei si domnitorii de la Suceava, intrat in componenta Imperiului Habsburgic in 1772, a devenit spatiu de confruntare politica si militara intre Ucraina si Polonia in anul 1919. Amenintata de trupele ucrainene, bolsevizate sau nu, Romania a raspuns solicitarii guvernului de la Varsovia pentru ocuparea sudului Galitiei si realizarea jonctiunii intre trupele romane si cele poloneze la est de Carpatii Padurosi. Timp de trei luni, intre 23 mai si 24 august 1919, Divizia 8 Infanterie, comandata de generalul Iacob Zadik, eliberatorul Bucovinei in toamna anului 1918, impreuna cu unitati poloneze, a contracarat orice posibilitate de legatura intre trupele bolsevice aflate in subordinea Petrogradului, Kievului si Budapestei, asigurandu-se astfel libertate de actiune pentru armata romana in Ungaria in vara anului 1919. Pocutia s-a aflat sub administratie civila, controlata de catre un comandament roman, teritoriul fiind evacuat in a doua jumatate a lunii august, conform intelegerii intre guvernele de la Bucuresti si Varsovia si documentelor aprobate de catre comanda armatei romane si cea a armatei poloneze.
