Ceea ce surprinde in acest volum este nonsalanta talentului lui Alexandru Ovidiu Vintila de a facilita intalnirea dintre universuri menite in genere de a nu se cunoaste/ recunoaste intre ele, prin ignorare reciproca, sau chiar prin evitare voluntara. Nu e deloc intamplator, cred, ca Gellu Naum sau Gherasim Luca se regasesc in aceste poezii in proximitatea Marianei Marin sau a lui Petre Stoica, pentru a cita doar cateva nume printre cele evocate de poet. Nici ca Zarathustra lui Nietzsche pare a nu refuza intalnirea cu Dumnezeul revelatiei biblice. Astfel, cred eu, ca trebuie inteles si titlul cartii: obiecte psihice in sensul prezentei permanente si simultane in mintea si sufletul poetului al tuturor acestor realitati, oricat de departate ar parea ele unei priviri superficiale, grabite sa se intoarca la divertismentele preferate ale secolului XXI.
(Sebastian Reichmann)
Pe Alexandru Ovidiu Vintila l-am cunoscut, fata catre fata, acum cativa ani, la Suceava, la festivalul de poezie Nicolae Labis. La un pranz s-a intamplat sa ne asezam cot la cot, la aceeasi masa. Astfel, mult mai mult decat bucatele si vinul (bune si ele
), mi-au placut povestile adevarate ale lui Ovidiu despre Traian Braileanu, bucovinean si el, sociolog de anvergura (despre care eu stiam prea putine lucruri), membru in guvernul legionar si savarsit din viata in 1947, la inchisoarea Aiud. Alexandru Ovidiu Vintila lucra la un proiect de recuperare a acestei mari personalitati trecute la index (intre timp, a publicat doua volume despre Braileanu). Demersul autorului nu era si nici nu este unul comod (din motive lesne de inteles), insa pertinenta lui A.O.V pe acest subiect s-a dovedit a fi inatacabila, iar cele doua carti despre Braileanu au avut parte de o foarte buna primire.
Debutat editorial in 2004, cu poezie, A.O.V a mai publicat eseuri, apoi memorialistica recuperatorie (cum am aratat) iar acum se intoarce la poezie, cu un titlu puternic si foarte bine strunit: obiecte psihice un soi de unelte imateriale pe care autorul le manuieste cu atata iscusinta incat izbuteste sa ciopleasca, cu ajutorul danselor, granitul realitatii.
(
) linistea/ este un obiect psihic/ o masinarie ciudata afirma poetul si dupa ce spune/ scrie aceasta devii brusc atent sa nu-ti prinzi degetele nepasarii in rotitele dintate ale mecanismului cu pricina.
Poemele din obiecte psihice nu sunt doar o colectie de texte, ci ele chiar alcatuiesc o CARTE. Cartea unui autor cu lecturi vaste zeci de nume proprii de autori de literatura, alte neamuri de artisti, filosofi, personaje mitice si mitologice locuiesc volumul , dar pe cat de vaste pe atat de bine insusite si de asumate, incat referintele livresti provoaca cititorului un singur frison si anume pe acela al intalnirii cu Poezia. Alaturarea, de pilda, pe care o face intr-unul dintre texte A.O.V. intre Socrate si Stamate (cel cu palnia tragicului Urmuz) transcende genurile si vremurile si ajunge acolo unde (
) sunt/ banalitatile de zi cu zi, anume la atelierul mecanic in care s-a construit/ decesul lui dumnezeu.
Ma consider privilegiat ca am citit obiecte psihice inainte ca acestea sa capete coperte, sa prinda aripi si sa inceapa a se chema carte in lumina careia vor creste arbori subtiri pasari/ despre care vorbim in somn
(Lucian Vasilescu)
Obiecte-le psihice de acum sunt deja a cincea carte de poeme, ceea ce indica un randament scriptural destul de ridicat. E un merit de frenezie creatoare, fara indoiala, dar mai de merit e decantarea pe parcurs si in interiorul aceleiasi formule tot mai rafinata a empatiilor avangardiste.
(Al. Cistelecan)
