Optand pentru tipic, Zamfirescu nu pledeaza insa pentru personaje cu o structura sufleteasca previzibila. Intuitia lui se exercita mai ales pe naturi problematice. Poate de aceea preferintele sale se indreptau spre romanul citadin, asadar spre epica unui spatiu pe care il presupunea al complexitatii sufletesti. insa chiar in interiorul umanitatii citadine, el distinge cateva categorii inegale ca interes pentru romancierul modern.
Cu o fraza ferma sunt exclusi de pe lista personajelor posibile oamenii mediocri, sanatosi si avuti, savantii, retinandu-se ca modele ale studiului organic temperamentele dedublate, indecise intre vis si realitate.
Dezvaluindu-si odata convingerea ca pentru toate spiritele alcatuite ca al sau exista tentatia de a cauta tocmai ceea ce oamenii ascund mobilele sufletesti, Zamfirescu se pronunta pentru un roman axat pe analiza interioara, ai carui eroi ii alege din spatiul metropolelor: …de cate ori nu ma mir de saracia de inventiune a romancierilor moderni, cand viata pe scena oraselor mari e atat de plina de lucruri interesante!…
Ioan Adam
