in poezia de final, reflexele au ramas, ochiul decupeaza liniile si formele erotice ale realitatii, obsesia feminitatii, cultul ei, cind falic-pagin, cind diafan, persista, dar tonul il da reintoarcerea la imaginile unei virilitati apuse. De aceea, erotismul e, in aceste texte, incarcat de melancolie. indraznelile sint cel mai adesea proiectii iluzorii sau reconstituiri imaginare. Batrinetea e o stare de spirit pe care poetul o refuza pentru ca poezia sa e o sinteza senzoriala, simturile au ramas vigilente, dorinta persista. Scrisul se opune mortii; scriem pentru ca murim si nu ne impacam cu asta; scriem impotriva mortii; scriem ca sa lasam marturie ca moartea nu e totul, ca bucuria si frumusetea nu sint trecatoare; scriem pentru a opune gratuitatea frumusetii sigurantei cinice a mortii. Aceasta mi se pare, pe scurt, lectia poeziei lui Emil Brumaru. (Bogdan Cretu)
