Lunile octombrie si noiembrie 1956 au insemnat momente de rascruce pentru romani si pentru est-europeni in general, zguduiti cu totii de izbucnirea anti-comunista a populatiei din Ungaria, inceputa cu o demonstratie a studentilor din Budapesta. S-a nascut si la noi, mai ales in randul tinerilor, un val urias de simpatie fata de revolutionarii maghiari: adversitatile trecutului fusesera date uitarii, caci in acei ani aveam un dusman comun ? pe sovietici si comunismul lor imperialist. Pentru multi romani atmosfera de solidaritate a acelor momente este probabil greu de inteles astazi, cand politicile extremiste au creat din nou o stare de tensiune intre cele doua natiuni.
Ascultam infrigurati la radio stirile despre evenimentele din tara vecina pe unde scurte, in toate limbile… in Piata N. Balcescu (astazi Universitatii), o mare multime de oameni le smulgea din mana vanzatorilor de ziare Informatia Bucurestiului, cu ultimele stiri de la Budapesta. La cei 18 ani ai mei traiam cu incordare emotia enorma a unui uragan istoric, a solidaritatii populare, stapanit de speranta ca lucrurile nu se pot opri aici, ca pana la urma dictaturile intunecate din tarile noastre se vor prabusi. Am sperat intr-o minune inca doua zile, m-am dus la manifestatia studenteasca ce nu s-a mai putut desfasura, am scris impreuna cu trei colegi manifeste care nu s-au mai putut raspandi, iar pe 6 noiembrie a urmat dusul rece al arestarii, cizma aplicata brutal pe grumaz de haidamacii lui Alexandru Draghici, ministrul Securitatii.
