In cateva din lucrarile sale, Charles-André Gilis explica ce trebuie sa intelegem prin formularea: noua religie (aparuta spre finele ciclului uman actual, Islamul) abroga vechile traditii fara a le invalida, fara a le nega, mai mult, constituie pecetea si sinteza acestora : deoarece fiecare traditie este o circumstantiere a Traditiei Primordiale si deoarece succesiunea acestora tine de scenariul divin, niciuna nu este o aparitie noua, ci numai o manifestare oportuna, acordata unui moment propice din istoria umana, prin care Dumnezeu reconfigureaza adevarurile dintotdeauna aspecte circumstantiate ale Adevarului etern in scopul ordonarii corespunzatoare a manifestarii universale.
Teodoru Ghiondea
Lumea noastra apartine pe de-a-ntregul lui Dumnezeu; nu a existat niciodata o alta realitate actuala decat aceea a lui al-haqq. Conform lui Ibn Arabi: o taina si mai inalta inca este aceea ca posibilitatile contingente raman (totdeauna) in starea lor principiala de non-manifestare. Nu exista o alta realitate actuala in afara de cea a lui Dumnezeu. Asa cum fiinta individuala intalneste in mod obligatoriu pe Domnul sau in momentul mortii, la fel si adevarul unei lumi apare atunci cand aceasta lume se sfarseste. Religia Pura nu este altceva decat cea a lui Dumnezeu: unde este, deci, supunerea? Cunoasterea este har, multumire si recunostinta; unde este, deci, obligatia legala? Creatia este reinnoita in orice clipa in asa fel incat Cel PreaInalt se succede pe El-Insusi in starile trecatoare: unde este, deci, rasplata? Doctrina akbariana a Clipei finale reaminteste ca, in conformitate cu magistrala formula a Shaykhului Abd al-W?hid: Sfarsitul unei lumi nu este si nu poate fi niciodata decat sfarsitul unei iluzii.
