In Jurnalul sau de creatie la piesa JOCUL DE-A VACANTA, Mihail Sebastian scrie luni 23 martie 1936: Am inceput sa scriu. ( ) Nu stiu ce va iesi. Dar trebuie sa fac experienta. Ca tehnica literara mai ales ma intereseaza. Imi dau seama ca am pus mana pe un subiect de teatru, care nu s-ar preta la nimic altceva nici roman, nici nuvela. Nu stiam pana acum ce insemneaza a vedea scenic o poveste. E cu totul alt proces de gestatie decat pentru un roman. Si ma ameteste tentatia culiselor, a salii de teatru, a afiselor.
Adevarul este ca in toata opera sa literara, Sebastian a avut o viziune scenica asupra desfasurarii actiunii, transmitand cititorului reperele necesare pentru ca acesta sa-si reprezinte imagistic ambianta si personajele construite. Si toata scurta sa viata a militat pentru teatrul romanesc si mai ales pentru insanatosirea Teatrului National, cu rolul sau « de a crea o literatura dramatica originala, de a mentine vii operele noastre clasice, de a pastra contactul cu marea literatura universala, de a creste generatii noi de de actori, de a face din prima noastra scena punctul de intalnire al scrsului romanesc cu plastica si muzica romaneasca » (Viata Romaneasca nr. 6/1938).
Si nu trebuie sa uitam exegeza sa asupra operei dramatice a lui Caragiale si in special asupra Scrisorii pierdute, afirmand ca In ce ne priveste, noi un credem ca societatea romaneasca s-a <descaragializat>. Pretutindeni, in politica si in cultura, Catavencii si Farfurizii abunda. In cele mai neasteptate medii, in cele mai surprinzatoare imprejurari (bunaoara cine ar zice? la o alegere de presedinte al Societatii Scriitorilor) situatii tipic si irezistibil caragialesti se ivesc, spre tristetea, dar si spre desfatarea noastra. Cat adevar, valabil cu supramasura, peste ani, in aceste cuvinte Caci iata si astazi societatea romaneasca este scena pe care evolueaza, ata de tragico-comic, personaje din stirpea lui Catavencu, Farfuridi, Trahanache, Zoe Si de undeva, din Pantheonul ilustrilor nostri creatori, Caragiale zambeste pe sub mustata. Si in acelasi Pantheon isi ocupa locul binemeritat si Mihail Sebastian, prin calitatea si perenitatea operei sale literar-dramatice, caci la aceasta incerc sa ma refer acum.
Perenitate, pentru ca, iata, vorbind numai despre Jocul de-a vacanta, de-a lungul timpului multi regizori s-au aplecat asupra textului si au realizat puneri in scena memorabile, ajungand la a-i da viata sub forma de musical sau mai nou, sub forma unei adaptari contemporane spectaculoase, plina de ingeniozitate si spirit (Teatrul din Baia Mare Radu Afrim).
Scrisa in anul 1936 si pusa in scena pentru prima data abia in anul 1938, cu premiera in 17 decembrie la Teatrul de Comedie, piesa Jocul de-a vacanta, in regia lui Sica Alexandrescu si scenografia/decorurile lui W. Siegfried a avut urmatoarea distributie: V. Maximilian (Domnul Bogoiu), George Vraca (Stefan Valeriu), Sandina Stan (Madam Vintila), Coty Hociung (Maiorul), Leny Caler (Corina), Mircea Axente (Jeff), Agnia Bogoslava (Agnes), Marcel Anghelescu (Un mecanic), Misu Fotino (Un calator), Renee Annie (Nevasta lui). Nume mari ale scenei romanesti
