Pentru sprijinirea tezei noastre despre existenta unei influente de natura catalitica, dincolo de cea modelatoare propriu-zisa, ar fi suficient cazul Eminescu. Dar, fiindca un alt exemplu ne sta tocmai la indemana, sa-l amintim si pe acesta. Satul romanesc avea sa-si gaseasca, sub infatisarea sa de sanatate idilica, o expresie adecvata intr-un alt poet, caruia de asemenea i-a fost dat sa creasca sub o inraurire, pe care am convenit s-o intelegem ca scoala intru gasirea sinelui. L-ati ghicit, desigur. E vorba despre Gheorghe Cosbuc. Ca material poetic, Cosbuc e mai romanesc decat Eminescu. Cosbuc realizeaza insa romanescul prin descrierea vietii folclorice. De asemenea si temperamentul lui Cosbuc e un ecou al temperamentului taranesc. in Eminescu matricea stilistica romaneasca, cu apriorismul ei profund inconstient, devine creator pe un plan major. Eminescu e de un romanism sublimat, complex, creator. El e mai aproape de ideea romaneasca; Cosbuc e mai aproape de fenomenele romanesti. Cosbuc ar reprezenta poporul romanesc printr-un fel de consimtamant plebiscitar; Eminescu il reprezinta printr-un fel de legitimism de ordin divin.
Critica noastra a tinut la fiecare pas sa faca o confuzie cu totul regretabila, pe care ne-am straduit sa o inlaturam. Problema importanta a diferentei de natura intre feluritele influente culturale trebuia ridicata. Disocierea influentelor in una catalitica si alta modelatoare se explica in fond prin insasi natura culturilor, de la care pornesc inductiunile. Cultura romaneasca alcatuieste un vast camp de verificare a acestei disocieri. Fapt e ca unei linii (Gheorghe Lazar – Kogalniceanu – Maiorescu – Eminescu – Cosbuc) de inductiune germana (influenta catalitica), ii putem opune o linie de inductiune franceza (Alexandrescu – Bolintineanu – Alecsandri – Macedonski), care se infiripa si se desavarsesc sub auspiciile unei influente modelatoare. Natural ca alaturi de cele doua genuri de influente exista si forme mixte. LUCIAN BLAGA
