Piesa lui Mircea Micu se retine inainte de toate prin caracterul sau liric evocator, izbutind de-a lungul a trei acte sa readuca in vibratie contemporana acel patos revolutionar, acea atmosfera de lupta sfanta in care se angajasera oamenii Muntilor Apuseni, animati de ideile pasoptiste, pentru dobindirea drepturilor lor nationale si politice. in acest context, figura lui Avram Iancu se impune ca un factor polarizator de o forta exceptionala. Secventele ce ilustreaza momente si scene, figuri devenite de acum legendare, din istoria Revolutiei de la 1848 din Transilvania, se succed intr-o inlantuire logica, gradata treptat in tensiune, ca-ntr-un lung fir de balada, pana la acel final alegoric emotionant cand eroul, inconjurat de umbrele celor ce au fost tovarasii sai de lupta si de aspiratii, isi pierde si el materialitatea existentei sale efective, dobindind dimensiuni generoase noi, de simbol al constiintei nationale romanesti. Mircea Micu nazuieste sa ilustreze drama unui erou popular confundat pana la identificare cu drama poporului sau in numele caruia se ridica la lupta. Conflictul piesei pune in lumina, in fond, conflictul de idei dintre revolutionarii romani ai lui Iancu si cei maghiari al lui Kossuth in cadrul unei mai ample miscari de eliberare nationala pe care revolutia de la 1848 o anima din acest punct de vedere piesa este net superioara altora, prin limpezimea, fermitatea si caldura exprimarii unei atitudini politice nationale. Interesant este de observat cum isi construieste Mircea Micu personajele; din aceeasi pasta densa, din aceeasi culoare monocroma si totusi evitind monotonia. Fiecare din cei ce graviteaza in jurul personajului central Avram Iancu imprumuta de la acesta esenta modului lor de existenta. Avram Iancu se regaseste ca idee revolutionara, in fiecare din cei ce-l inconjoara, ca intr-o repetare fidela de destine, nuantata insa prin detalii de un pitoresc dramatic neostentativ, in cadrul unui vast tablou de epoca. CONSTANTIN CUBLEsAN
