Parintele Gavriil a fost o minunata imbinare de monahism infloritor al Evului Mediu si de monahism prigonit al veacului al XX-lea, si o adevarata icoana a Sfintilor Parinti, asa cum ii stim din vechile scrieri. Era deopotriva nevoitor aspru si bland ca un prunc, si stralucea in chip dumnezeiesc. Gesturile sale expresive, cuvintele miscatoare si convingatoare ii calauzeau pe incepatori pe calea Luminii. Celor sporiti le vadea slabiciunile cu toata asprimea, iar la nevoie, ii facea sa-si vada gresalele tinandu-i in genunchi si ridicandu-si glasul. Gasea in toate bun prilej ca sa rosteasca cuvant de folos si pentru suflet, si pentru trup. Pana si cei care nu stiau nimic despre credinta ortodoxa, trecand pe la manastire si primind binecuvantare de la parintele, erau coplesiti de cuceritoarea sa putere duhovniceasca si de harul ce izvora din el. si asa in toti sadea semintele dreptei credinte.
