Fiecare om are crucea sa, adica un necaz al sau: fie poftele pacatoase ale firii sale si lupta trupului impotriva duhului, fie ispitele vrajmasului nevazut, fie prigoane, suparari, jigniri, vorbire de rau si osandire din partea vrajmasilor vazuti, fie pierderea unui prieten drag, a copiilor, a averilor, fie alt lucru intristator, cum ar fi bolile trupesti si orice alt fel de suferinte. Toate acestea sunt crucile noastre, si atunci cand omul, din iubire de Dumnezeu, le poarta cu rabdare, se face partas patimirii Domnului, se face potrivit Crucii Lui.
Calea imparateasca inseamna nevointe cu masura, viata cu masura si constiinta curata… Omul trebuie sa se teama de abaterea la stanga, adica spre amagirea pacatului, si de cea la dreapta, adica spre nevointele peste masura de aspre, care duc la trufie… Astfel, cate putin, din virtute in virtute, va urca la cer ca pe o scara si va ajunge in Rai.
