Pentru noi, parintii, este fireasca dorinta de a vedea in copil oglindirea ideilor noastre, a ceea ce ne este drag si poate chiar a ceea ce noi insine nu am reusit sa transpunem in viata. Adesea suntem nevoiti sa ne privim cu tristete si sa remarcam cat suntem de departe de ideal. Acest lucru regretabil nu trebuie totusi sa ne opreasca in nazuinta de a le
oferi maximum copiilor nostri. Daca nu suntem in stare sa infruntam in anumite aspecte nedesavarsirea noastra sau intelegem ca o facem mult mai lent decat ne-am dori, nu inseamna ca pruncii nostri vor face altfel. Copilul percepe exemplul parintesc, insa noi nadajduim si la cresterea trasaturilor pozitive in el. Daca nu am realizat ceva, dar nazuim inainte, putem nadajdui ca micutul va face un pas in fata parintilor sai. Daca nu prea stim sa ne rugam, avem nadejdea ca aceasta arta i se va da copilului mult mai usor. Nu suntem intotdeauna credinciosi lui Dumnezeu si ne dorim ca pruncii nostri sa aiba multe reusite in aceasta privinta: sa aiba mai multa incredintare lui Dumnezeu, sa-I fie mai credinciosi. Asa si trebuie sa fie.
