Rugaciunea si milostenia sunt doua dintre temele cele mai indragite ale Sfantului Parinte Ioan Gura de Aur. Rugaciunea, indeosebi, intrece milostenia in chip firesc, pentru ca rugaciunea este maica oricarei virtuti.
Si daca milostenia este inima virtutii, atunci rugaciunea este taria si viata sufletului. Si asa cum omul nu poate sa traiasca fara inima, la fel nu poate sa existe si sa vietuiasca nici fara rugaciune. Omul care nu se roaga este mort, pentru ca nu se afla in comuniune cu Dumnezeu, Izvorul vietii. Si asa cum plantele care nu sunt udate, se vestejesc si se usuca, la fel si omul care nu se roaga, paleste si moare duhovniceste.
Prin urmare, printre altele, rugaciunea este: dialog si convorbire cu Dumnezeu, dorinta si marturie a iubirii fata de Domnul, arma tare, lumina sufletului.
Deoarece sunt multi cei care se sprijina pe puterea rugaciunilor celorlalti, fara ca ei sa depuna cea mai mica stradanie, Invatatorul Bisericii ne clarifica cum stau lucrurile si ne raspunde: rugaciunile celorlalti au putere doar atunci cand le savarsim impreuna cu ei, cand ne schimbam si noi. Si chiar daca ajungem la masura Apostolului Pavel, tot avem nevoie de rugaciunile celorlalti, desigur ca atunci cand le vom face impreuna cu ei.
