Cartea de fata Pandemiocratia. Kairos si vidul impartasit , subintitulata Contracriza 2 si formand astfel, deja, o serie, isi propune sa prelungeasca, actualizandu-l, acest tip de reflectie, profitand de pauza de gandire impusa de criza medicala si sanitara si de anticriza politica provocate de Covid-19, pentru a medita asupra reactiilor morale si sociale prin care societatea actuala ar putea si ar trebui sa solicite adoptarea unor masuri politice reformatoare si a unor adevarate ajustari structurale si reasezari valorice si de prioritati, propunaand, intre altele, o constitutionalizare a sanatatii si o ambitioasa redefinire a ei in termeni de aparare. Situatie cu totul noua ca intensitate si ca extensie, adevarat moment universal unic de egalizare reductiva, totalitara, in fata unui rau material, dar nu din afara, ci dinauntrul umanitatii (in reactiile ei predator-extractiviste cu mediul si cu alteritatea in genere, privita exclusiv ca resursa), actuala criza ofera o perspectiva binevenita asupra modelelor lumii noastre actuale si chiar o nesperata posibilitate de iesire din noi insine, de obiectivare-insolitare a stilului si profilului nostru civilizational.
Amestec, hibridare, montaj de eseu, jurnal si reportaj de idei (asa cum il definea candva Michel Foucault, cu singura, dar marea diferenta epocala ca acum nu mai trebuie sa ne ducem noi sa cautam ideile, ci vin ele la noi, afectandu-ne pe toti deodata si laolalta), atat extensional, cat si intensional (nerupand, asadar, aparitia reactiilor conceptuale de sursa lor din actualitatea empirica), dosar de reactii si resurse propunand si o intrare in rezonanta si in dialog cu marea efervescenta intelectuala si cu exceptionalele precipitari utopice pe care le-au prilejuit-o, global, actuala criza, cartea de fata este un experiment de prospectivism perspectivist: cum ar trebui sa arate lumea de dupa, adica lumea de maine, din perspectiva crizelor pe care nu inceteaza sa le provoace modelul lumii de ieri si de azi si in perspectiva unei lumi sanatoase, dar in care sanatatea sa nu mai constituie un alibi pentru replieri si excluderi?
