Poezia lirica a Renasterii italiene este dominata de sonet. Preluat de la scoala Dulcelui Stil Nou a Evului Mediu si cultivat cu fervoare in aceste vremuri de inalt reviriment spiritual, el nu avea sa mai fie vreodata obiectul unei atat de religioase devotiuni, nu avea sa mai gaseasca o atat de larga pretuire printre artisti si printre toti cei in tangenta cu spiritualitatea vremii. Descoperim in aceasta receptivitate rar intalnita expresia gustului pentru cizelat si desavarsit, pentru acuratetea lucrarii umane. El reprezenta o jubilatie a formei, o frenezie a frumusetii verbale si se plasa in ordinea canonului. ( )
Sonetul venea, cu mica lui mare bogatie, sa raspunda si el nevoii de desavarsire a poetului. Fusese inventat cu peste o suta de ani in urma, dar artistul Renasterii, sensibilizat la rigorile disciplinei impuse de armonie, redescoperea in el o posibilitate de verificare a puterii lui de a introduce un sistem in elementele disparate ale aceleiasi categorii estetice si a descoperi noul, deci de a se regasi in rodul aptitudinii creatoare.
C. D. Zeletin
Cartea de fata reproduce, cu unele modificari, atat Sonetul italian in Evul Mediu si Renastere, aparut in doua volume, in anul 1970, la Editura Minerva din Bucuresti, colectia Biblioteca pentru toti, traducere, prefata si note de C. D. Zeletin, cat si volumul Poeziilor lui Michelangelo, aparut in anul 2011 la Editura Humanitas, in colectia Biblioteca italiana, publicata sub patronajul Institutului italian pentru studii filozofice, colectie bilingva coordonata de Smaranda Bratu Elian si Nuccio Ordine.
