inceputul anului 1665 – doua morti suspecte sunt raportate deja intr-o suburbie saraca a Londrei, dar nimeni nu le ia cu adevarat in seama, fiindca cine si-ar fi putut inchipui ca vesteau Marea Ciuma care avea sa nimiceasca, in optsprezece luni, un sfert din populatia Londrei, aproximativ o suta de mii de oameni.
Daniel Defoe avea doar cinci ani cand izbucnea al doilea mare val de ciuma neagra din Anglia, insa amintirea mortilor de pe strazile orasului pustiu, a mirosurilor pestilentiale ale bolii si a urletelor de durere nu l-a parasit niciodata. Folosindu-se de sursele scrise ale vremii, de abilitatile lui de jurnalist si de talentul literar, Defoe reinvie ororile acelui an in fictiunea istorica Jurnal din Anul Ciumei, carte publicata in 1722 si considerata de critici cea mai detaliata si bine documentata cronica a epidemiei.
Personajul fictional al lui Defoe este martorul evolutiei devastatoare a bolii, dar si cel care asculta povestile terifiante ale supravietuitorilor pe care ii intalneste in cale.
in Jurnal din Anul Ciumei, Londra este asemenea unei fiinte sfasiate de suferinta. Peter Ackroyd
